Marius Bilașco, șeful departamentului de scouting de la CFR Cluj, s-a declarat încântat de golul marcat de către Claudiu Petrila, mijlocașul în vârstă de 20 de ani împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe, în meciul cu Universitatea Craiova.
Sepsi Sfântu Gheorghe și Universitatea Craiova s-au întâlnit în cadrul etapei a șasea din play-off-ul Ligii 1, iar covăsnenii au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Bogdan Mitrea, în minutul 45, respectiv Claudiu Petrila, în minutul 90+4.
Claudiu Petrila a bifat astfel cel de-al patrulea gol în acest sezon pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, în cele 22 de meciuri jucate.
Marius Bilașco îl așteaptă pe Claudiu Petrila înapoi la CFR Cluj și îi promite că îi va păstra un tricou de campion dacă echipa lui Edi Iordănescu va reuși să cucerească titlul și în acest sezon.
„El a demonstrat şi la CFR atât cât a jucat, deşi a strâns puţine minute dacă este să analizăm cât a evoluat. Ideea de a merge la Sepsi unde a jucat mult mai mult l-a ajutat foarte mult. Pentru noi este un câştig, iar când se va întoarce, depinde de el dacă se va impune. Bineînţeles, ajutat şi de această regulă U21. Va avea un tricou de campion, normal. A jucat în tur pentru noi, a şi marcat”, a spus Marius Bilașco, potrivit Telekom Sport.
„Mi-am așteptat rândul, am așteptat ca Mister să îmi dea ocazia să intru în teren, am intrat și am marcat. (n.r. întrebat dacă a marcat și pentru CFR Cluj, clubul de care aparține) Nu mai spun, am spus-o după meciul cu FCSB și s-a interpretat. Am marcat pentru mine și pentru echipa mea de aici. Mă voi întoarce când voi termina aici, momentan mai am multă treabă aici. Acesta este obiectivul nostru: să terminăm pe locul 3. Nu voi juca cu CFR, dar cred că voi merge la meci să îmi susțin echipa” – Claudiu Petrila
„Mi-am așteptat rândul, am așteptat ca Mister să îmi dea ocazia să intru în teren, am intrat și am marcat.
(n.r. întrebat dacă a marcat și pentru CFR Cluj, clubul de care aparține) Nu mai spun, am spus-o după meciul cu FCSB și s-a interpretat. Am marcat pentru mine și pentru echipa mea de aici. Mă voi întoarce când voi termina aici, momentan mai am multă treabă aici.
Acesta este obiectivul nostru: să terminăm pe locul 3. Nu voi juca cu CFR, dar cred că voi merge la meci să îmi susțin echipa” – Claudiu Petrila
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER